Biblia Fidela Cluj - Concluziile lui Viorel Raţiu (autorul traducerii Noului Testament - Traducerea fidelă ARAD 2007)
referitoare la traducerea Bibliei Fidelă - Cluj (adresată traducătorilor)
După ce am cercetat traducerea Bibliei Fidelă,
axându-mă mai ales pe N. T. am constatat că nu se ridică la nivelul
aşteptărilor mele, nici după unele mici îmbunătăţiri pe care le-aţi
făcut.
Nu
fac această afirmaţie de pe poziţia unuia care a tradus NT şi care are
pretenţia că a realizat o traducere perfectă, aceasta nefiind posibilă
nici măcar dacă am avea la dispoziţie manuscrisele originale, dar orice
traducere este perfectibilă.
În traducerea B.F. afirmaţi că în Textus Receptus s-au păstrat cuvintele lui D-zeu şi nu în Textul Critic. Cum adică? T.R., care a fost alcătuit la începutul sec. XVI, pe
baza unor manuscrise şi fragmente greceşti târzii şi care au suferit
multe modificări, poate fi mai exact şi mai credibil faţă de textele
originale şi decât T.C. alcătuit după manuscrisele şi fragmentele mult
mai vechi pe care le avem începând cu anul 200 d.H.?
Vedeţi
explicaţiile mele ample din Introducerea la traducerea mea, referitoare
la aceste aspecte. De asemenea, spuneţi că aţi folosit Biblia în engleză
King James, care are la bază tot T.R., şi care este o traducere
depăşită datorită descoperirii manuscriselor mult mai
vechi şi datorită limbajului vechi al limbii engleze. Afirmaţi că
traducerea este una literală ceea ce nu este chiar aşa; mai literală şi
mai exactă este de ex. Biblia de Iaşi -1874 care foloseşte mult mai
puţine cuvinte ajutătore. Mai spuneţi că aţi păstrat diferite nume,
din traducerile româneşti cu mici excepţii ca de ex. Titus, pe care
l-ati scris aşa “ptr. a urma reproducerea fidelă a numelui în limba
greacă”. Total greşit, ptr. că acest nume în greacă este TITOS, iar Titus
este în latină.
Precizez cu această
ocazie, că ediţia traducerii mele din 2015 am revizuit-o, facând-o mai
cursivă, mai ales prin renuntarea la folosirea multor verbe la modul
gerunziu şi exprimarea lor la modul indicativ. Astfel nu mai apare de
ex. “cel crezând” ci, “cel ce crede”. De asemenea am mai adăugat şi alte
note explicative, am mai corectat şi greşelile de tehnoredactare şi am
mai mărit literele.
În
traducerea B.F. am constatat multe greşeli provenite mai ales din
inconsecvenţa traducerii unor termeni, din traducerea greştită a unor
cuvinte sau chiar versete întregi, din adaptarea înţelesului unor
cuvinte sau pasaje întregi, la preceptele teologice greşite pe care
le-aţi citit sau le-aţi învăţat de la alţii, în loc să procedaţi tocmai
invers şi să cercetaţi mai insistent şi mai adânc aceste cazuri şi să vă
convingeţi că de multe ori convingerile însuşite
de-a lungul vieţii au fost greşite şi necesită o readucere a lor la
adevărurile biblice. Orice traducător este expus să facă şi să transmită
mai departe greşeli de la cele mai mici până la cele mai grave, dacă nu
iese din limitele doctrinare ale cultului său, ca să realizeze o
traducere de pe o pozitie neutră, străduindu-se să transmită, prin
iluminare de sus, şi nu de la oameni, adevărurile pe care autorii
Bibliei au vrut să ni le transmită. De asemenea am observat şi greşeli
de ordin ortografic.
Astfel,
este inadmisibil ca după, ;?şi! să începeţi cu literă mare, nici chiar
la început de verset. Voi reda în continuare doar unele dintre greşelile
pe care le-am constatat, fiindcă pe toate nu le pot cuprinde pe această
cale; aveţi însă traducerea mea, faceţi comparaţie verset cu verset şi
veţi mai descoperi multe alte greşeli. Dacă consideraţi că eu am greşit
undeva, m-aş bucura să mă atenţionaţi şi să mă convingeţi cu argumente
credibile.
În
V.T. traduceţi cuvântul (Tetragrama) YHWH, când cu DOMNUL, când cu
DUMNEZEU. De exemplu în Geneza 15:2 şi 8, apare Doamne DUMNEZEULE (ca şi în
traducerea Cornilescu) deşi acolo apare Adonai YHWH, care în Biblia 1874
este tradus corect cu Doamne Iehova. În marea majoritate a cazurilor
tetragrama YHWH, o traduceţi cu DOMNUL, deşi YHWH nu înseamnă DOMN ci
Adonai este echivalentul în latină a lui Dominus (mai exact - al lui
Domnus - din latina vulgară) şi al lui Stăpân provenit din slavona
veche. Aşadar, aţi falsificat Numele lui Dumnezeu scriindu-L de peste
7000 de ori ca fiind DOMNUL, alăturându-vă astfel
altor traducători (precum Cornilescu) şi ducând în eroare milioanele de
cititori. Mă bucur că măcar nu aţi scris în Exod 3:14 “Cel ce se
numeşte” ca şi Cornilescu şi alţii, falsificând textul original.
Explicaţii amănuntite
referitoare la Numele Lui Dumnezeu le găsiti în Introducerea la
traducerae mea. Inchei acest paragraf amintindu-vă, că în Exod15:2 aţi
scris : “DOMNUL (în ebr.YHWH) este D-zeul meu, iar în versetul 3 aţi scris :
“DOMNUL (în ebr. YHWH) este Numele Tău. De ce nu acceptaţi că există un
singur Domn şi acela este Iesus - Fiul lui D-zeu, şi un singur D-zeu
care se numeşte YHWH pe care să-L scrieţi Iehova, aşa cum apare în multe
traduceri ale V.T. în limba română dar şi în alte limbi?
Dacă nu sunteţi de
acord cu această pronunţare, găsiţi una mai corectă. Dar oricare ar fi
ea, nu poate fi decât una foarte apropiată de aceasta şi nu poate fi
înlocuită cu “DOMNUL”.
Mai multe amănunte referitoare la Numele Lui D-zeu le găsiţi în Introducerea mea.
Voi trece în continuare la aspecte referitoare la NT.
-
Se foloseşte frecvent expresia “(nu) este leguit”, deşi cuvântul din
greacă nu derivă din lege (sau din leguit); aşa că, mai corect ar fi
(nu) este permis.
- Se foloseşte
frecvent cuvântul “lucru” (sau lucruri). De ex. Matei 13:34 ...... cum
puteţi spune lucruri bune ........... sau Matei 13:35 omul bun, din
tezaurul bun scoate lucruri bune .... lucruri rele. În greacă nicaieri nu
apare în NT cuvântul “lucru” (sau lucruri).
De aceea, mai corect
este să traducem articolul hotărât dinaintea cuvântului “bun” (sau
bune) şi să scriem “cele bune” “cele rele”. Adică, să nu numim “lucruri”
la cuvintele pe care le spunem (versetul 34) pentru ca ele nu sunt lucruri,
cuvânt care se potriveşte când ne referim la obiecte şi nicidecum la
cuvinte, gânduri, intenţii, caractere etc., vezi celelalte texte cum ar fi
Ioan 4:25: toate “lucrurile”.
- În Ioan 5:24 se foloseşte “condamnare” iar în versetul 29 “damnare”. De ce apare această inconsecvenţă ?
- 1 Ioan 5:7 - acest
verset nu apare în niciun manuscris grecesc al NT. Chiar şi Cornilescu îl pune în pranteză, considerându-l nesigur. Apare în TR pentru că aceasta a
fost voinţa papei.
- În Matei 26:23, apare “Cel ce îşi înmoaie mâna cu mine în farfurie”. Cum adică “înmoaie mâna” ???
- În Matei 26:28 apare “al noului testament”. Corect ar fi totuşi “al noului legământ”
pentru că “diateke” are
sensul de “legământ”. Iesus Hristos a făcut un “legământ nou” şi nu un
“testament nou”. Cuvântul “testament” este folosit impropriu în mai
multe locuri.
- Matei 27:52 În
timpul cutremurului (din versetul 51), s-au deschis mormintele şi trupurile
sfinţilor “s-au ridicat”, iar în versetul 53 acelaşi cuvânt este tradus cu
“înviere”.
Cum
“s-au ridicat”, înviaţi sau morţi? Expresia “s-au ridicat” nu implică
neaparat înţelesul “au înviat”. Deci, de ce “ridicare” (sau “sculare”
din Fapte 2:24 etc.) şi nu “înviere” aşa cum apare cel mai frecvent în
NT? (vezi Ioan 6:54)
De
fapt versetele 52 şi 53 sunt foarte dificil de tradus. În versetul 53 se afirmă că deşi
“s-au ridicat” în momentul cutremurului care s-a produs în momentul
morţii lui Iesus, totuşi ei “au ieşit din morminte, după învierea Lui”.
De aici rezultă că între moartea şi învierea lui Iesus, sfinţii înviaţi
au stat “în morminte” (adică, probabil, trebuie să înţelegem “în
cimitir”) şi abia apoi “au intrat în sfânta cetate” (tot după învierea
Lui). Traducerea acestor versete este anacronică şi de neînţeles, fiind
lipsită de orice logică. S-ar putea ca aceste versete să fi fost
reformulate mai târziu (în greacă), sau li s-au făcut interpolări care
au complicat foarte mult construcţia gramaticală şi deci înţelesul lor. De
asemenea, s-ar putea ca în original, în ebraica în care Matei a scris
Evanghelia, aceste 2 versete să fi fost mai clare; dar, traducătorii, în greacă, (căci au fost făcute mai multe traduceri conform
precizărilor scriitorilor din secolul 2) au realizat, unii un text mai
clar, iar altii mai confuz; la noi ajungând tocmai unul “mai confuz”.
Matei 26:45 - Întradevăr, este destul de dificil de tradus, dar nu putem să credem că
Iesus le-a dat un îndemn ca “de acum pot dormi” (în continuare, fără grijă) şi să continue “Iată, ora este aproape ..... ridicaţi-vă, să mergem, iată, iată este aproape cel ce mă trădează”. Deci, i-a îndemnat
să doarmă pe când Iuda împreună cu o mulţime mare, înarmaţi, se apropiau, ca să-L aresteze???
De fapt din Luca
22:45-47, rezultă clar ca Iesus i-a găsit dormind şi le-a zis să se
scoale şi în timp ce le vorbea, a venit Iuda cu mulţimea. Expresia în
greacă este “Katheutete loipon kai anapauesethe,
idou .........”. Aceste 2 verbe (ca şi în limba română) au aceeaşi formă atât
la imperativ cât şi la indicativ prezent. Dacă Iesus le-a dat un îndemn
(la imperativ) să doarmă şi să se odihnească, cum îl acordam cu “idou =
iată” care urmează imediat? Mai degrabă Iesus i-a mustrat: dormiţi şi
vă odihniţi? (la indicativ)
Dar mai este o
nedumerire pe care o ridică cuvântul “lopin”. Ce conotaţie dă cuvântul
acestui pasaj ? L-aţi tradus “de acum”. Nu se potriveşte să le zică să
doarmă de acum şi totuşi să le zică şi ridicaţi-vă. Cuvântul “loipon”
mai apre în NT şi de obicei are conotaţia “restul, în rest, încolo,
aşadar”. Aplicând la acest pasaj iarăşi avem 3 variante de înţelegere.
1) dormiţi restul (adică ceilalţi, pe care îi mai
găsise dormind) şi vă odihniţi?
2) dormiţi, aşadar, şi vă odihniţi?
3) dormiţi altădată! (în restul timpului, mai încolo) şi vă odihniţi.
Eu înclin să cred că varianta “dormiţi altădată şi vă odihniţi”!
(nu acum, căci )
“iată ....”. Eu am tradus cu “altădată” (pentru că acum nu mai este timp,
iată....). Această variantă se armonizează logic, cu momentele imediat
următoare în timp.
- Ioan 8:6 - De ce aţi adăugat “de parcă nu îi auzea”? Nu se găseşte în niciun manuscris.
- 1Corinteni 7:25 -
Aţi scris “fecioare şi feciori” dar în greacă apare un singur cuvânt:
virgin. Vezi Apocalipsa 14:4. Referitor la versetele 36, 37 şi 38 uitaţi-vă în
traducerea mea (dar şi în GBV) şi observaţi că în greacă apare mereu
“lui” referindu-se la feciorii care hotărăsc ca să rămână virgini. Pavel nu
se referă la taţi cărora le dă dreptul să hotărască dacă vreo fiică să se mărite sau nu. După ce criterii va hotărâ un tată care dintre fiicele
lui se va mărita şi care nu? Dar referitor la băieţi, tatăl nu poate
hotărâ, aşa ar rezulta, pentru că în textul vostru reiese că Pavel se
referă numai la fete. Este absurd ca Pavel să fi dat asemenea indicaţii
restictive, nelogice şi discriminatorii. Dar mai apre încă un aspesct
care ridică un semn de întrebare şi mirare. Dacă
citim cu atenţie observăm că în versetul 36, apare fecioara lui, iar versetul în 37 apare
iarăşi fecioara, tot la singular; din aceasta s-ar înţelege că tatăl
are dreptul să hotărască asupra unei singure fete, fata de care “stă
neclintit în inima lui şi are putere peste propria lui voinţă şi a
hotărât astfel în inima lui”. Această interpretare sugerează că Pavel
ar da dreptul unui tată să aibă atitudinea de tiran, faţă de una din
fetele lui şi să-i hotărască destinul ei pentru tot restul vieţii
impunându-şi puterea voinţei lui, fără să ţină seama absolut deloc de
voinţa sau dorinţa unei fete, pentru că “el stă neclintit în inima lui”. În
versetul 36 după floarea vârstei aţi adăugat “ei” care nu apare în greacă, dar
care să facă să rezulte că în tot textul este vorba de o fiică, forţând
astfel textul să ne transmită ceva fals şi care nu
este compatibil cu principiile creştine. Dacă tatăl se hotăreşte să-şi
impună cu fermitate puterea voinţei lui ferme asupra fiicei lui, ar
putea genera o stare conflictuală permanentă între ei cu consecinţe
imprevizibile şi grave. Astfel, dacă fiica lui are o altă voinţă şi
dorinţă pentru care este imposibil să obţină acordul tatălui ei, ea se poate îmbolnăvi de necaz şi supărare, poate trai într-o permanentă stare de
conflict în famile, poate părăsi casa plecând fără urmă, poate hotărâ să
trăiască pe ascuns în curvie cu iubitul ei, sau poate merge până acolo încât să cadă în depresie şi chiar să se sinucidă.
Mai reflectaţi asupra
acestui pasaj şi observaţi că tot timpul se accentuează asupra tatălui
arătând că el trebuie “să stea tare în inima lui, neavând o necesitate;
ci, are autoritate asupra propriei lui vointe şi a hotărât în propria
lui inimă să îşi păstreze fecioria, va face bine”. Aşa am tradus literal
din greacă. Toate aceste condiţii ferme şi drastice şi de neclintit pe
care trebuie să le îndeplinească şi să şi le asume un fecior referitor
la el însuşi şi nu un tată la fiica lui.
- Fapte 2:23 = l-aţi
crucificat şi ucis. Nu era mai corect să fi respectat originalul şi să
fi scris “pironindu-l, L-aţi suprimat” (sau l-aţi omorât, executat)? De
ce a trebuit să adăugaţi “şi”? Aşa ar rezulta că Iesus a fost crucificat
dar moartea I-a fost cauzată de ucidere, despre care nu se precizează cum
s-a înfăptuit (adică prin “pironire”). Dar nici “crucificat” nu apare în
greacă ci, “pironind” numai aşa s-ar înţelege corect că a fost omorât (executat) prin “pironire” (pe cruce, bineânţeles).
- Fapte 2:13 = sunt
plini de vin nou. De unde aţi luat cuvântul “nou”? La mijlocul lunii
mai, nu putea exista “vin nou”, ci abia în August. Era totuşi vin, pentru că
Petru le răspunde că nu puteau fi beţi, aşa cum îi considerau
batjocoritorii, pentru că era abia ora 9. De aici deducem că erau acuzaţi pe
nedrept că sunt beţi, pentru că au băut vin, dar era un
vin dulce din cauza temperaturii mari la care se coceau strugurii şi
din care se făcea un vin cu gust dulce. Eu aşa am tradus, iar în anul
acesta (2015), am primit un NT tradus în 1937 la Lugoj de Bălan, doctor în teologie şi am rămas uimit că şi el a tradus “vin dulce”.
Este unica traducere,
pe care am văzut-o, în care scrie aşa şi mi-a confirmat că în 2007 am
tradus corect. Nici must nu este corect, pentru că nu putea fi la mijlocul
lunii mai şi mustul nu ar fi conţinu alcool şi deci, nu puteau fi
acuzaţi că erau beţi.
- Se foloseşte
expresia “credincios este Domnul” şi “credincios este cuvântul”. Sunt de
părere că este mult mai corect să se folosească cuvântul “credibil” (adică vrednic de crezut).
- Efeseni 1:10 - “pe
cele în cer şi cele pe pământ”. Exprimarea este incorectă şi confuză.
Trebuia scris “cele din cer şi pe cele de pe pământ”
- Apocalipsa 1:6 -
“ne-a făcut împăraţi şi preoţi pentru D-zeu şi Tatăl Său”. Corect era regi; în greacă nefiind termenul “împărat”; vezi şi Apocalipsa 19:16. De asemenea pentru
a nu se înţelege greşit că aici se refera la 2
persoane, mai bine s-ar fi scris “pentru D-zeu şi Tată al Său”, pentru că
este vorba de o singură persoană.
- Apocalipsa 7:10 -
“salvarea Dumnezeului nostru care şade pe tron şi Mielului”. Formularea este
incorectă şi confuză. Trebuia: salvarea este a Dumnezeului nostru şi a
Mielului.
- Apocalipsa 22:6 - aceste cuvinte sunt credincioase şi adevărate. Corect era “credibile şi adevărate”.
- Matei 1:17 - în
loc de “strămutare” nu era mai potrivit “deportare”? Iar în versetul 12 “după
ce au fost strămutaţi”, mai corect era “după deportarea” - ca în
greacă.
La versetul 23 corect ar fi “iată, fecioara”. În loc de “preoţii de seamă” ar fi mai corect “marii preoţi”.
- 2 Corinteni 11:22 - aţi adăugat de 2 ori “sunt” după “şi eu”. A 3-a oară de ce nu aţi mai adăugat ?
- Fapte 7:59 -
“Ştefan, care chemă pe D-zeu şi spunea: Doamne Isuse”. Corect este
“care invoca (se ruga) şi zicea: Doamne Isuse”. Cum adică? Chema pe
D-zeu dar spunea “Doamne Isuse?” De unde aţi luat cuvântul “Dumnezeu” pentru
că nu apare în niciun manuscris şi nici în alte traduceri? De ce
treceţi peste ce este scris?
- 1 Corinteni 1:20 - Folosiţi cuvântul “prostească” iar în versetul 21 apare “nebunia”. Iarăşi inconsecvenţă.
- 1 Corinteni 6:9 - apare: nici cei “efeminaţi”, nici cei ce se “se abuzează cu oamenii”.
Unde aţi găsit cuvintele acestea? V-aţi gândit ce va înţelege cititorul?
- Matei 28:1 - la
sfârşitul sabatului, pe când începea să se lumineze înspre prima zi a
săptămânii. Această exprimare sugerează că Sâmbăta la asfinţitul
soarelui, deci când de fapt “se sfârşeşte” sabatul, începe să se
lumineze Dumincă dimineaţa; atunci, unde mai încape noaptea de aproximativ
12 ore dintre apusul şi răsăritul soarelui? În Marcu 16:1 aţi scris
“după ce a trecut sabatul” femeile au cumpărat miresme, iar în versul 2
“şi foarte devreme, în dimineaţa primei zile a săptămânii”, vezi şi Luca
23:56 şi 24:1.
- Matei 27:40 - salvează-te pe tine......De ce se foloseşte - a salva şi salvare - atât pentru salvarea sufletelor oamenilor cât şi pentru “scăparea” dintr-un pericol, aşa cum este cazul aici sau în Marcu 13:20, Matei 15:30?
- Matei 23:44, 8:25, Marcu 12:36 = DOMNUL a
spus Domnului meu. La fel şi în Marcu 12:11, Matei 21:42; Fapte 2:34.
Această expresie care este un citat din V.T. produce confuzie; din ea
rezultă că există 2 domni. În ebraică apare: YHWH (Iehova) a spus către
Adonai al meu. Deci numai Iesus este Domn (Adonai), iar DOMNUL este de
fapt Iehova.
- Matei 4:7,10 - şi în celelalte locuri unde se relatează despre încercarea lui Iesus, precum şi în alte locuri, apare “Domnul”
deşi sunt tot citate din V.T., unde apare YHWH (adica Iehova). De ce nu
aţi scris DOMNUL, măcar ca să fiţi consecvenţi?!
În
toate locurile unde în NT apare “Domnul” fără să se precizeze, în
greacă, dacă se referă la D-zeu, sau la Domnul Iesus, aţi scris “Domnul”
fără majuscule. De ce această inconsecvenţă, care produce confuzie?
Cititorul va crede că este vorba de Domnul Iesus, când de fapt, în unele
cazuri este vorba de DOMNUL Dumnezeu (Tatăl). Este adevărat că eu am scris
DOMNUL, când din context reiese că se referă la D-zeu şi Domnul când
din context reiese că se referă la Iesus. Dar, în primele 3 ediţii, nu a
fost aşa, atunci am scris “Iehova” şi respectiv Domnul, dar, din cauza
presiunilor şi ameninţărilor făcute asupra mea de către unii lideri
religioşi, am renunţat în text la “Iehova”, însă am explicat în
introducere, că numele real al lui Dumnezeu redat prin tetragrama YHWH,
din Exod 3:15, este IEHOVA, iar în nota explicativă 8b, de la Matei 1:20
(pagina 1), am scris :”DOMNUL” scris cu litere mari îl reprezintă pe
IEHOVA; vezi şi Introducere pagina 6. În plus am mai dat o explicaţie la
pagina 3. Pavel în 1 Corinteni 4:5,6 scrie clar că doar Tatăl are titlul de
“Dumnezeu” şi doar Iesus Hristos are titlul de “Domn”, pe care Tatăl i
l-a dat, conform Fapte 2:36, 1 Corinteni 12:3 etc.
- Luca 8:27 = omul
respectiv nu “locuia” în casă ci în “morminte”. Cum poate cineva (viu)
locui în mormânt ? Poate “în cimitir”?
- Apare frecvent
expresia “şi s-a întâmplat”. Oare cele ce se relateaza în continuare să
fie nişte “întâmplări”?! Oare expresia greceasca “kai egeneto” nu era
mai corect tradusă cu “apoi”? (sau aşa cum am scris eu)
- Ioan 4:46 = “un nobil” în loc de “un funcţionar regal”. Nu era mai corect ?
- Romani 15:30 = apare de 2 ori “datorită” deşi corect era dacă pe ”dia” l-aţi fi tradus “prin”.
- 1 Corinteni 1:3; 2Corinteni
1:2; Galateni 1:3; Efeseni 1:2; Filipeni 1:2; 2Tesaloniceni 1:2; 1Timotei 1:2; 2Timotei 1:2, în salutul
lui Pavel apare: “har vouă şi pace de la Dumnezeu Tatăl nostru şi de la
Domnul Isus Cristos”. Prepoziţia “kata” apare o singură dată în greacă,
dar în limba română de 2 ori, şi este corect (a 2-a oară cu caractere
italice); cu excepţia 2 Timotei 1:2, unde “de la” este scris normal.
- Romani 1:7 -
Coloseni 1:2, 1Tesaloniceni 1:1, Titus 1:4, prepoziţia “kata” deşi apare tot numai o
dată în greacă, aţi tradus-o numai o dată, deşi trebuia de 2 ori ca şi în celelalte epistole.
De ce această inconsecvenţă inadmisibilă?
- Efeseni 1:3 - apare: Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos. Aşa cum aţi formulat, ar
rezulta că este vorba de 3 persoane: 1) de Dumnezeu, 2) de Tatăl şi 3) de
Isus Cristos. Consider că mai corect era: Dumnezeul şi Tată al Domnului
nostru Isus Cristos.
Aşa s-ar acorda
perfect cu Efeseni 1:17; Apocalipsa 3:12 şi ar rezulta mai clar că este vorba
de 2 persoane : 1) de Dumnezeu care este şi Tată al nostru şi 2) de Domnul
Isus Cristos.
La fel aţi procedat şi la Coloseni 1:3, 1Petru 1:3.
- Coloseni 2:2 - apare: misterul lui Dumnezeu şi al Tatălui şi al lui Cristos. De aici rezultă că sunt 3 persoane distincte cărora le aparţine misterul: 1) Dumnezeu, 2) Tatăl şi 3) Cristos
Este incredibil şi
inacceptabil să afirmi aşa, în versetul 2. Aţi luat în considerare cea mai
aberantă variantă din unele manuscrise pe care nimeni nu le acceptă;
rezultând că Dumnezeu este o persoana, iar Tatăl este altă persoană
diferită de El şi de Isus.
- 1Tesaloniceni 3:11 -
Dumnezeu însuşi şi Tatăl nostru şi Domnul Isus Cristos. Această expresie
produce confuzie şi sugerează că s-ar referi la 3 persoane 1) Dumnezeu,
2) Tatăl şi 3) Isus Cristos. Mai corect era: “însuşi Dumnezeul şi Tată al
nostru, şi Domnul Isus Cristos” din care rezultă că este vorba de 2
persoane: 1) Dumnezeu care este şi Tată al nostru şi 2) Domnul Isus Cristos.
- Fapte 20:28 -
Biserica lui Dumnezeu pe care a cumpărat-o cu propriul lui sânge. De aici
rezultă (în mod aberant) că Dumnezeu însuşi ne-a răscumpărat vărsându-şi
propriul lui sânge. Dar, Dumnezeu care este Spirit, poate avea sânge?
Irineu în Adversus haeresis, (Împotriv ereziilor) scrisă între 180-185
d.H., citează acest verset: Adunarea Domnului (şi nu Biserica lui
Dumnezeu). El avea manuscrise mai vechi. Această variantă concordă cu Ioan
6:53-56; Fapte 5:28; Romani 3:24-25; Efeseni 1:7; Coloseni 1:13-14; 18-20;
Evrei 9:12,14,24; 13:20; 1 Petru 1:2; 1 Ioan 1:7; Apocalipsa 1:5; 5:9. În
Codex Alexandrinus din secolul V precum şi în alte manuscrise vechi apare
“Adunarea Domnului”, iar în alte manuscrise apare “Adunarea lui Hristos”.
Chiar şi Cornilescu traduce “Biserica Domnului”.
- 1Timotei 3:16 -
Dumnezeu a fost arătat în carne. Această afirmaţie este iarăşi una
controversată pentru că “Dumnezeu” apare în manuscrisele târzii, iar în
manuscrisele vechi (Codex Sinaiticus, Alexandinus etc.) apare “care” în
loc de “Dumnezeu” şi se referă la Isus, în concordanţă şi cu Ioan 1:4;
Filipeni 2:6-8. Cornilescu traduce “cel ce” cu referire la Isus Hristos.
- La Galateni 1:5; Efeseni 3:21; 1Timotei 1:17; Apocalipsa 7:12; Romani 16:27; 1Petru 5:11; Iuda 25; Apocalipsa 1:6 apare a lui fie (adică a
lui Dumnezeu), gloria, puterea etc.. Deci ar rezulta că autorii doresc ca
gloria, puterea etc. să fie în posesia lui Dumnezeu. Dar oare nu le are de
la sine?
Asta pentru că s-a
folosit genitivul (a lui), rezultând că gloria Lui, să fie a Lui. Dar în
text este folosit dativul, şi atunci corect este “Lui să îi fie gloria,
puterea etc.” pe care i le doresc şi i le dau, i le transmit, i le
doresc, din partea mea ). În Psalmul 29:1 scrie: daţi Domnului (Iehova),
slavă şi cinste, în Isaia 24:16: Slavă celui neprihănit; Romani 14:11
Orice limbă să dea slavă lui Dumnezeu; Apocalipsa 14:7 temeţi-vă de Dumnezeu şi
daţi-i slavă.
În aceste texte
(precum şi în altele) de asemenea este folosit dativul, pentru ca omul
ofera (dă) ceva (slavă, măreţie) lui (sau către) Dumnezeu. Deci, anulaţi-l
pe “a” şi va rămâne corect: “lui fie-i” sau: “lui să îi fie”. În Evrei 13:21 aţi scris corect.
Deci iarăşi inconsecvenţă.
- De ce aţi tradus
“gheena” cu iad, dacă în greacă apare “gheena” preluat direct din
ebraică şi care nu are nici o legatură cu “iad”, care provine din “ades”
(citit hades) şi care este echivalent cu “sheol” din ebraică, având
sensul de “locuinţa morţilor” atat în N.T. cât şi V.T.. De fapt în
Septuaginta, în greacă, apare “ades” în loc de “sheol”.
Mai târziu scriitorii
creştini au inventat cuvântul “iad” din a(i)des şi i-au dat sensul opus
al paradisului (raiului), adică locul unde vor merge cei condamnaţi
după judecata de apoi. Vezi Matei 5:26,30; 10:28; 23:15; Luca 12:5; Marcu 9:43,
45; Iacob 3:6; Apocalipsa 6:8 etc.
- De ce aţi tradus “eis ten geennan tou piros” cu “focul iadului”, pe când corect ar fi “gheena focului” sau “gheena cu foc”? Nici în această expresie nu apare
“ades”.
- Traducerea
pasajului Matei 28:18-20 este greşită şi confuză. Nu mă refer numai la
versetul 19, care a fost interpolat mai tarziu şi despre care am dat explicaţii
ample în traducerea mea. În versetul 18 traduceţi “exousia” cu “puterea” care
are altă conotaţie, în original nu se găseşte cuvântul “dynamis”. De ce în alte locuri îl traduceţi “autoritate”? Iesus a primit de la Tatăl
toată autoritatea care nu implică şi “toată puterea” pe care o deţine
doar Tatăl. Dar, chiar dacă consideraţi că versetul 19 este autentic, de ce
l-aţi “mutilat” traducându-l fals: învăţaţi toate naţiunile, botezându-i
......... Cum adică? Să îi înveţe botezându-i!? Este absurd să spui că înveţi pe cineva prin actul botezului. De fapt cuvântul “mateteusate”
este un verb la modul imperativ care înseamnă “discipolizaţi” (derivat
din discipol), sau “ucenicizaţi” (dacă îl luăm din slavonă). În versetul 20
reveniţi şi spuneţi că după ce “învăţaţi toate naţiunile, botezându-i”
.... învăţaţi-i ...... Deci, după ce i-aţi învăţat botezându-i, acum
“învăţaţi-i să respecte (să ţină) toate câte v-am poruncit”. Oare voi
nu predaţi mai întâi doctrina lui Hristos, ascultătorilor (oamenilor) în
general, iar pe cei care o acceptă îi consideraţi discipoli (urmaşi) ai
lui Hristos - adică creştini? Şi abia după ce au devenit creştini
(Hristosieni) ei cer să fie botezaţi pentru a dovedi că au acceptat
toată învăţătura lui Hristos şi că voiesc să o respecte şi să practice
ca discipoli (adepţi ai lui Hristos). Nimeni nu poate fi considerat (nu
poate deveni) discipol (prin actul botezului şi apoi să îşi însuşească
(să înveţe) doctrina creştină, aşa cum rezultă greşit şi din traducerea
acestor versete care includ şi versetul 19 ca autentic.
Petru după 50 de zile
de la înălţarea lui Iesus expune unei mari mulţimi învăţătura
(creştină), iar cei care au acceptat-o (crezut-o) au devenit creştini
(discipoli ai lui Hristos) şi au dovedit aceasta prin a accepta cerinţa
exprimată de Petru de a fi botezaţi în Numele Lui Isus Hristos. Dacă mai întâi îi botezăm pe oameni încă de copii de curând născuţi şi îi
declarăm creştini, aşa cum fac de exemplu cei din Biserica ortodoxă, iar
abia după aceea să îi învăţăm să respecte regulile lăsate de Iesus, ce
realizăm?
O societate pretinsă a
fi în totalitate creştină dar care nici nu cunoaşte regulile creştine şi nici nu le respectă. Cu toate acestea pretind şi le place să se
autonumească creştini.
În concluzie,
observăm clar că versetul 19, nu îşi are nici o logică în contextul respectiv:
1) pentru că Iesus nu le-a putut spune să meargă să facă discipoli prin
botez şi 2.) după botez să îi înveţe să respecte ordinele lui. Această
succesiune ar fi nu numai anacronică ci, ar intra în contradicţie cu
modul corect în care s-au făcut toate botezurile descrise în Faptele
Apostolilor, în aceste ocazii mai întâi a fost relatată (expusă,
predicată) Vestea Bună adusă de Iesus, prin auzirea căreia a venit
credinţa în ascultători şi abia apoi au fost botezaţi în Numele lui
Iesus. De fapt, Domnul Iesus a primit de la Tatăl Său, autoritatea
(dreptul) de a-i trimite pe cei 11 apostoli ca, după ce El se duce la
Tatăl, ei să facă discipoli mai departe “în Numele Lui” prin a-i învăţa
pe oameni să respecte ceea ce i-a învăţat El. Matei ne relatează doar
atât; dar Marcu mai scrie că Iesus a mai precizat:
- Ducându-va în toată lumea, predicaţi evanghelia la toată creaţia. Cel ce va crede şi
va fi botezat, va fi salvat; iar cel ce nu va crede, va fi condamnat.
Exact aşa a procedat Petru după 40 de zile: A predicat evanghelia, iar
cei ce au crezut, au fost botezaţi.
Petru precizează că cei care au crezut evanghelia predicată de el, mai era necesar să fie
botezaţi în numele lui Iesus Hristos. Această formulă de botez s-a
practicat în toate cazurile de botezuri relatate în Faptele Apostolilor, precum şi în
surse scrise extrabiblice de după anul 100 d.H. Şi încă un amănunt: -
La sfârşitul versetului 20, nu apare cuvantul “lume” ci sfârşitul “aionului” adică al
epocii (aceasta). Sunt traducători care la începutul versetului 20 adaugă un “şi”
ca să facă mai “logică” legătura dintre versetul 19 şi versetul 20. Vedeţi
explicaţiile din traducerea mea pagina 37.
- Marcu 1:8 Eu într-adevăr, v-am botezat cu apă, dar El vă boteză cu duhul sfânt.
Aici în greaca apare
“en”, deci corect ar fi în apă şi în duh sfânt. De fapt - a boteza- înseamnă - a scufunda, deci logic ar fi să spunem (ca în original):
“El vă va scufunda în apă şi în duh sfânt” pentru că nu e logic să
spunem că actul botezului consta în scufundarea cu apa şi cu duh sfânt.
- La Tit 2:13 apare
“aşteptând acea binecuvântată speranţă” iar în original textul este
“aşteptând speranţa fericită”. Mai departe: “şi glorioasa (adjectiv)
arătare” iar în original textul este: “arătarea gloriei (substantiv)”.
Mai departe versetul 13 este tradus corect.
Chiar şi cuvântul “nostru” este la locul lui, adică după “Salvator” şi nu după “marelui”,
aşa cum îl pune
Cornilescu, GBV şi alţi traducători, schimbând radical înţelesul
versetului, dând impresia că este o singură persoană: Iesus Hristos,
care este atât Dumnezeul cât şi Salvatorul nostru. În realitate în versetul 13
este vorba de 2 persoane, iar Pavel ne spune că noi aşteptăm : 1.)
speranţa fericită (a vieţii eterne, conform versetului 7); 2.) arătarea
Gloriei marelui Dumnezeu; 3.) arătarea salvatorului nostru Iesus Hristos (în
gloria Tatălui Său - Matei 16:27, şi Marcu 8:38)
- La 2 Petru 1:1 de
ce nu aţi procedat la fel, ci , aţi pus “nostru” după “salvatorului”,
pe când în textul grecesc se află după “Dumnezeului”?! Aţi procedat ca şi
Cornilescu şi alţii, lăsând să se înţeleagă că în versetul 1 Petru se referă
la o singură persoană, adică la Iesus Hristos, care este concomitent
Dumnezeu şi Salvator. Dacă aţi fi procedat corect (ca şi la Titus 2:13) şi
aţi fi pus la locul lui cuvântul “nostru”, înţelesul ar fi cu totul
altfel; adică, Petru se referă la 2 persoane diferite: 1) la Dumnezeul nostru, şi 2) la Salvatorul Iesus Hristos.
- La Ioan 7:22 -
circumcizia nu este “din” Moise ci, din “patriarhi”. Cum adică “din
Moise” sau “din patriarhi” ? Nu cumva este corect “de la”?
- La Ioan 3:13 ....
“care este în cer”. Cum putea Iesus să le spună celor din jurul lui că
El “este în cer”, pe când EL le vorbea pe pământ? Această expresie a
fost adăugată mai târziu de copiatori sau teologi şi apare în 3 feluri în diferite manuscrise, şi anume:
“care este din cer”; “care era în cer”; “care este în cer”. Nici una nu este sigură; toate sunt adăugate la original.
- La Ioan 1:1 “Şi cuvântul era Dumnezeu”. De ce această inversiune? În greacă în toate manuscrisele apare “Şi Dumnezeu era Cuvântul”.
- La Romani 9:5 în
textul din Biblia Fidela Ediţia 2-a, în partea finală a versetului 5 apare “...
Cristos, care este peste toate binecuvantat de Dumnezeu”. Este o traducere
nemaîntâlnită, bizară şi total greşită. Am sperat că veţi corecta
această formulare în NT, care este inadmisibilă. Aici este o benedicţie
exprimată de Pavel, adresată către Dumnezeu; el avea obiceiul acesta,
numai în Romani apar 3 benedicţii (vezi explicaţiile mele, foarte ample
la acest verset). De fapt, Pavel mai repetă încă odată foarte clar acest
adevăr, anume că în Romani 9:5 nu se referă la “Hristos care este peste
toate” (epi panton= peste toţi), şi în Efeseni 4:6 precizează: Un
singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este peste toţi (în greacă apara
aceleaşi cuvinte “epi panton” = peste toţi). Deci Dumnezeu (Tatăl) este
“peste toţi” (şi nu peste toate cum aţi scris în
Romani 9:5, pentru că se referă la toţi oamenii, ca şi în Efeseni 4:6). Iată şi aici
o inconsecvenţă în traducerea aceloraşi termeni, care a dus la o
schimbare totală a înţelesului din Romani 9:5.
- Când cereţi
binecuvântarea peste copiii nou născuţi din Numeri 6:22-27, de la cine o
cereţi? De la DOMNUL? Este greşit pentru că Dumnezeu nu este DOMNUL, ci
este IEHOVA; deci, o cereţi de la cineva care nu exista. Când citiţi
versetul 27 ziceţi: “şi ei să pună (sau aşa să puneţi) Numele meu peste copiii
lui Israel iar Eu îi voi binecuvânta”. Care nume îl puneţi? Cel fals?
Cine este “Eu”? Oare nu este Iehova? Astfel, în toate adunările
(aşa zise
neoprotestante, dar şi în altele) se invocă un Dumnezeu inexistent, pentru că
un Dumnezeu având numele “DOMNUL”, nu există. În Exod 3:14, Dumnezeu, mai întâi îi spune lui Moise, că El este “Cel ce este” (există), - în
ebraică: “ehieh asher ehieh”, iar în Septuaginta (în greacă), apare:
“ego eimi o on” = “eu sunt cel ce există”. În acest verset (versetul 14), nu
apare tetragrama, pentru că “ehieh” se scrie altfel decât tetragrama. Nici “o
on” = cel ce este, există, nu se poate traduce cu “DOMNUL” ci, tot cu “cel ce este” “(există), spre deosebire de dumnezeii popoarelor păgâne,
care nu există. Acest “o on” îl găsim, de exemplu, şi în Apocalipsa 1:4 unde
este tradus corect: “cel ce este” (există).
Abia în Exod 3:15 se
arată clar că Dumnezeu se legitimează lui Moise, căruia îi spune să meargă şi să spună lui Israel că: Iehova (abia aici apare tetragrama YHWH )
taţilor voştrii.... m-a trimis la voi; acesta (adica YHWH = IEHOVA),
este numele meu pentru totdeauna şi aceasta amintirea mea pentru toate
generaţiile. Iar în versetul 16 mai accentuează că: Iehova (iarăşi apare
tetragrama), Dumnezeul vostru..... mi s-a arătat. Apoi în versetul 18 apare din
nou: YHWH .... Dumnezeul evreilor. Dar, când s-a
tradus V.T. din ebraică în greacă (în Septuaginta) începând cu 280 î.H,
mai întâi s-a tradus Pentateuhul lui Moise, iar traducătorii au lăsat
tetragrama în textul grecesc, scrisă cu litere ebraice. La fel au
procedat şi în ani următori când au tradus restul cărţilor din V.T..
Tetragrama a rămas în Septuaginta câteva secole. Avem mai multe dovezi
scrise în acest sens, atât fragmente din Septuaginta secolul 1 î.H. şi secolul
1.d.H. în care apare tetragrama, cât şi câteva menţiuni scrise de
scriitori creştini ca Origene şi Ieronimus care confirmă că tetragrama
s-a păstrat în Septuaginta chiar până în jurul anului 300 d.H. Se
observă clar că tetragrama a fost înlocuită treptat în manuscrise cu
“Kyryos”, iar uneori cu prescurtarea “KS”.
Amănunte referitoare la argumentele de mai sus se află în Introducere pag. VI şi VII.
Într-adevăr, în
partea 2-a a răspunsului lui Dumnezeu din versetul 14, El mai precizează ce să îi
spună lui Israel: “ehieh” m-a trimis la voi, adică: (Dumnezeul) cel care
există cu adevărat m-a trimis la voi. Aici “ehieh” apare a 3-a oară, iar în greacă este tradus: “o on” m-a trimis la voi, adică: cel ce este
(există) m-a trimis la voi. Unii traducători (vezi Cornilescu) adaugă în
versetul 14 “cel ce se numeşte” înainte de “eu sunt m-a trimis la voi”, ceea
ce este fals, pentru că nu se găseşte nicăieri (nici în greacă, nici în
ebraică) această expresie. Apoi, “o on” nu înseamnă “eu sunt” ci “cel ce
este” (există, existentul). Astfel au dat versetului 14 un înţeles greşit ca să se creadă că numele lui Dumnezeu este exprimat aici şi că El este “Eu
sunt”, ceea ce este fals. De fapt, în greacă al 3-lea “ehieh” din versetul 14
este tradus greşit şi în greacă cu “o on”. Dacă în limba română apare
“eu sunt” ( m-a trimis la voi), atunci în greacă trebuia să fie “ego
emi”, dar nu apare aşa ci “o on”.
Dacă unii au
intercalat “cele ce se numeşte”, de ce nu l-au pus în versetul 15 în faţa
tetragramei şi astfel era corect: cel ce se numeşte YHWH (IEHOVA),
Dumnezeul părinţilor voştrii ........? Dacă numele lui Dumnezeu este “eu sunt”
din versetul 14, de ce au înlocuit mai târziu, tetragrama, de peste tot cu
“Kyryos”?
Dacă
susţineţi că numele lui Dumnezeu este “Eu sunt” (din versetul 14), atunci de ce
aţi scris peste tot de peste 7000 de ori “DOMNUL”? De ce nu aţi scris
“EU SUNT” de 7000 de ori? În concluzie, oare, nu ar trebui corectate
toate aceste falsuri inadmisibile şi să se restabilească numele real al
Lui Dumnezeu? Oare nu sunteţi independenţi, ca să puteţi exprima adevărul?
Pe lângă ceea ce v-am scris aici mai cercetaţi şi Introducerea mea, şi
reflectaţi cu o atenţie responsabilă la cele scrise.
Frate Beni, mă opresc aici, deşi aş mai putea continua cu multe alte observaţii.
Te rog să mă crezi că
toate observaţiile mele le-am făcut cu intenţia sinceră pentru a vă fi
folositoare la o îmbunătăţire printr-o revizuire amplă a traducerii şi adăugare absolut necesară a notelor explicative mai ales la NT. Eu nu aş lăsa-o aşa nicidecum.
În V.T. aş renunţa
la “DOMNUL” şi aş scrie “IEHOVA”, iar în loc de “ADONAI” aş scrie
“Domnul”, iar în loc de “Adonai YHWH” aş scrie “Doamne Iehova”.
Am întrebat un rabin evreu (din seminţia lui Levi), care este pronunţarea
corectă, dar nu a vrut să o rostească. Atunci i-am propus să-mi confirme
una dintre variantele de nume al Dumnezeului lor, spusă de mine: IAHWE, la care mi-a răspuns: NU; sau IEHOVA, la care mi-a raspuns: DA.
Referitor la NT,
consider că şi aici trebuie scris IEHOVA, atât când apare în citate din
VT cât şi acolo unde apare Domnul Dumnezeu, să se scrie Iehova Dumnezeu; iar
unde apare doar Domnul, fără altă precizare, să se scrie Iehova, dacă din context rezultă că este vorba de Dumnezeu Tatăl, şi Domnul dacă din
context rezultă că este vorba de Isus.
Am precizat la început că am adus multe îmbunătăţiri în ultima mea ediţie, care dacă
aţi avea-o , consider că v-ar fi de mare folos. Dacă doriţi, eu mă ofer
să colaborăm, de aceea, dacă acceptaţi, gândiţi-vă la o modalitate care
să o faciliteze.
Oricum, cu tot
respectul şi sinceritatea vă spun că Biblia Fidelă are nevoie de o
revizuire profundă, altfel riscul de a transmite cititirilor erori şi
confuzii, influenţându-i să creadă ca şi cum ar fi adevăruri, când de
fapt sunt falsuri, este extrem de mare şi de periculos. De aceea,
consider că B.F. trebuie neapărat să devină într-adevăr “Fidelă” faţă de
adevărurile din cuvântul scris a lui Dumnezeu. Dacă tot faceţi un mare
efort financiar şi spiritual, doresc din toată inima ca el să ducă la
o traducere mai exactă decât toate traducerile româneşti. De aceea mă
ofer să contribui şi eu, cu cât îmi este cu putinţă la realizarea
acestui scop, totul depinde de autorii traducerii B.F..
Aştept să-mi
transmiteţi părerile referitoare la tot materialul pe care vi l-am
trimis, inclusiv la îndemnurile şi propunerile conţinute în el. Şi nu
uitaţi, cu cât căutam mai perseverent adevărul, cu atât devenim mai
liberi faţă de cunoştinţele noastre false.
Deci, să fim mult mai perfecţionişti ca să realizăm ceva mult mai exact.
Cu mult respect, vă doresc mult har, pace şi sănătate de la Domnul Iesus.
Arad la 07.12.2015
P.S. Acest comentariu
a fost trimis prin email fratelui Beni Lariu (coordonatorul
traducerii|), dar cu regret constat că, până azi 15.03.2016, nici o
luare de poziţie referitor la aspectele tratate în comentariul meu.
Aştept păreri şi de la alţi cititori ai acestui comentariu şi ai Bibliei
Fidelă Cluj, prin mail sau telefon 0257-255555; 0771734300.
